Asigurări de sănătate

Atunci când te confrunți cu o problemă serioasă de sănătate, analizele medicale, tratamentele și/sau spitalizarea presupun cheltuieli care pot destabiliza orice buget. Costurile mari nu sunt, însă, singurele piedici ridicate de sistemul sanitar de stat. Lipsa medicamentelor și/sau gradul scăzut de compensare a acestora, lipsa aparaturii performante, condițiile deplorabile din multe spitale, programările târzii cauzate de penuria de specialiști și, implicit, listele interminabile de așteptare sunt alte câteva obstacole pe care orice pacient le întâlnește în sistemul sanitar de stat din România.

În aceste condiții, nu este de mirare că, în ultima perioadă, asigurările private de sănătate au devenit din ce în ce mai populare în rândul românilor. Flexibilitatea unei asigurări private de sănătate oferă multiple avantaje. Printre acestea, gestionarea mai ușoară a cheltuielilor medicale, dar și accesul facil la mai multe clinici private și spitale de stat din orice zonă a țării, nu doar din orașul de reședință, dar și din străinătate. În plus, timpul economisit și posibilitatea de a trece de la un furnizor de servicii medicale, la altul reprezintă alte avantaje incontestabile ale unei polițe private de sănătate.

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre asigurările private de sănătate, accesează categoriile de mai jos.

Tratamentele de lungă durată, intervențiile chirurgicale sau orice alte probleme serioase de sănătate generează costuri care pot destabiliza bugetul oricărei familii. Polițele private de sănătate au apărut din nevoia oamenilor de a beneficia de un instrument financiar care să acopere aceste costuri.

Astfel, în schimbul unei prime anuale modice, compania de asigurări va suporta cheltuielile generate de producerea riscurilor prevăzute în poliță. Sistemul de decontare directă între asigurător și furnizorii de servicii medicale cu acoperire națională (clinici, spitale, cabinete) reprezintă un avantaj incontestabil.

Serviciile se decontează, integral sau cu anumite deduceri (coplăți), de către partenerii medicali ai companiei de asigurări. Asigurările private de sănătate pot avea limite de despăgubire maxime pe un an de asigurare sau pe tipurile de servicii acoperite. Există, însă, și produse cu acoperire nelimitată.

Oferind acces la mai multe clinici și spitale atât din sistemul public, cât și din cel privat, o poliță privată de sănătate oferă și avantajul transparenței. Astfel, asiguratul se poate bucura de vizibilitate completă asupra sumelor alocate și decontate pentru fiecare serviciu medical de care a beneficiat.

Polițele diferă de la o companie de asigurări, la alta, dar, în linii generale, o asigurare privată de sănătate acoperă: intervenții chirurgicale, investigații medicale, spitalizare, consultații. Polița privată de sănătate nu acoperă afecțiunile existente înainte de încheierea contractului de asigurare.

Atunci când alegi o asigurare privată de sănătate, orientează-te spre o poliță flexiblă, pe care să o poți personaliza în funcție de nevoile tale și ale familiei, atât în ceea ce privește serviciile medicale incluse, cât și în ceea ce privește bugetul necesar în acest sens.

Nu te grăbi să achiziționezi cea mai ieftină poliță de pe piață. Important nu este cât plătești, ci produsul pe care îl cumperi. Studiază piața, orientează-te spre un asigurător care îți inspiră încredere și solicită informații detaliate despre asigurarea de sănătate oferită.

Înainte de a semna o poliță de asigurare, citește cu atenție textul contractului de asigurare pe care urmează să îl închei. Atenție la suma asigurată, riscuri acoperite, excluderi (riscuri neacoperite), franșiză. Dacă nu înțelegi anumite clauze, solicită informații suplimentare.

Prețul unei asigurări private de sănătate variază, în general, în funcție de factori specifici, precum vârsta asiguratului, starea de sănătate a acestuia, serviciile medicale incluse, acoperirea teritorială a asigurării de sănătate, numărul persoanelor asigurate, etc.

Prima de asigurare lunară variază, în medie, între 50 de lei (pentru un pachet de bază) și 400 de lei (pentru diverse servicii suplimentare adăugate la pachetul de bază). Un pachet complex poate oferi inclusiv acoperire pentru intervenții în străinătate sau acces la a doua opinie medicală.

Asigurarea privată de sănătate este din ce în ce mai populară în rândul companiilor, fiind unul dintre cele mai importante beneficii extrasalariale oferite angajaților. Cum angajații au posibilitatea de a prelua în asigurare și membrii familiei, o asigurare privată de sănătate reprezintă un avantaj important.

La rândul lor, companiile care oferă polițe de sănătate pentru angajați beneficiază, începând cu data de 1 ianuarie 2016, de anumite facilități fiscale. Conform legislației în vigoare, cheltuiala deductibilă fiscal este, anual, de 400 de euro (echivalentul în lei) pentru fiecare angajat.

Facilitatea fiscală a fost extinsă și pentru primele plătite individual, nu doar pentru cele susținute de angajator. Astfel, deductibilitățile pentru asigurările private de sănătate pot ajunge la un nivel cumulat (angajat și angajator) de 800 de euro (echivalentul în lei) de persoană.