Incidenţa crescută a problemelor medicale în randul populaţiei, problemele grave din sistemul de sănătate public, dar şi interesul în creştere pentru asigurările de sănătate sunt doar câteva dintre motivele care au determinat APPA – Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor să organizeze „Totul despre… asigurările de sănătate” – o campanie naţionala de informare dedicată asigurărilor de sănătate, dar şi unui stil de viaţă sănătos.

Obiectivele demersului includ, printre altele, promovarea beneficiilor oferite de asigurările de sănătate, promovarea unui stil de viaţă sănătos, dar şi schimbarea comportamentului românilor din unul pasiv în unul pro-activ atunci când vine vorba de sănătatea lor.

Campania se desfăşoară cu sprijinul principalelor asociaţii, companii de asigurareşi brokeri din piaţă.

Află mai multe despre asigurările de sănătate accesând categoriile de mai jos!

Vorbeşte cu Inimilă – chatbot-ul care îţi oferă informaţii despre asigurările de sănătate, dar care îţi dă şi sfaturi despre un stil de viaţă sănătos şi, mai mult, îţi lansează o serie de provocări!

Urmăreşte-ne pe Facebook sau pe Instagram!

… o asigurare privată de sănătate îţi poate acoperi cheltuielile necesare pentru tratamente, dar şi pentru prevenirea diverselor afecţiuni?

… unele asigurări private de sănătate îţi permit să accesezi inclusiv serviciile medicale de la stat?

… unele asigurări private de sănătate îţi oferă acces şi la servicii medicale din străinătate?

Pentru că, în cazul unei probleme grave de sănătate, este posibil să nu ai banii necesari pentru a beneficia de cel mai bun tratament.

O problemă gravă de sănătate poate afecta serios bugetul de familie. Investigaţiile, dar şi intervenţiile medicale au, adesea, costuri mari, pe care poate nu ți le permiți.

Asigurările private de sănătate au apărut ca o soluţie care să îţi vină în ajutor, acoperind cheltuielile unor astfel de investigaţii.

  • Poţi accesa mai uşor servicii medicale de calitate
  • Ai acces la mai multe unități medicale din țară, dar și din străinătate
  • Poţi schimba furnizorul de servicii medicale

Tu plăteşti, lunar, trimestrial sau anual, o sumă de bani către compania de asigurare. În schimb, aceasta va acoperi cheltuielile medicale trecute în contract.

În schimbul unei sume pe care o plăteşti lunar, trimestrial sau anual (numită „primă”), compania de asigurări va suporta cheltuielile acelor investigaţii, servicii sau intervenţii medicale care sunt menţionate în contractul tău de asigurare (numite şi riscuri acoperite).

Majoritatea poliţelor oferă decontare directă între asigurător și furnizorii de servicii medicale cu acoperire națională (clinici, spitale, cabinete): adică serviciile medicale pe care le accesezi prin asigurarea de sănătate sunt plătite direct de asigurătorul tău.

Preţul unei asigurări de sănătate depinde de o serie de factori, precujm vârsta şi starea ta de sănătate anterioară.

Orientează-te spre o asigurare pe care să o poți personaliza în funcție de nevoile tale și ale familiei, atât în ceea ce privește serviciile medicale incluse, cât și costul.

În general, asigurările private de sănătate au limite de despăgubire maxime pe un an de asigurare – adică o sumă totală maximă a serviciilor medicale pe care le poţi accesa într-un an, în funcţie de costurile lor – sau pe tipurile de servicii acoperite. Există, însă, și produse cu acoperire nelimitată.

Polițele diferă de la o companie de asigurări, la alta, dar, în linii generale, o asigurare privată de sănătate acoperă:

  • Servicii de prevenţie
  • Spitalizare şi medicamente
  • Intervenţii chirurgicale complexe
  • Servicii medicale în ambulatoriu, inclusiv servicii de mică chirurgie
  •  Investigaţii la medici specialişti
  • Sarcină şi naştere
  • Servicii private de ambulanţă
  • Servicii stomatologice

Atenţie! Polița privată de sănătate nu acoperă condiţiile preexistente încheierii contractului de asigurare.

  1. Cere oferte de la mai multe companii de asigurare, fie contactând direct companiile, fie vorbind cu brokerul tău.
  2. Nu te grăbi să achiziționezi cea mai ieftină poliță de pe piață. Important nu este doar cât plătești, ci produsul pe care îl cumperi.
  3. Studiază piața, orientează-te către o companie care îți inspiră încredere.
  4. Cere informații detaliate despre asigurarea de sănătate oferită.

– citește cu atenție textul contractului de asigurare pe care urmează să îl închei

– fii atent la: suma asigurată, riscuri acoperite, excluderi (riscuri neacoperite), franșiză (suma pe care ar trebui să o plăteşti tu, din buzunarul tău, în cazul anumitor riscuri).

 

Dacă nu înțelegi anumite clauze, cere lămuriri.

Atenţie! Prețul unei asigurări private de sănătate variază, în general, în funcție de factori precum:

– vârsta ta,
– starea ta de sănătate,
– serviciile medicale incluse,
– acoperirea teritorială a asigurării de sănătate,
– numărul persoanelor asigurate, etc.

Asigurarea de sănătate individuală este încheiată direct între tine şi compania de asigurare. Există, însă, şi asigurări de sănătate de grup, încheiate între angajatorul tău şi compania de asigurare, ca parte din pachetul tău salarial.

Aceasta oferă avantaje atât pentru tine, ca angajat, cât şi pentru companie. De exemplu, o astfel de poliţă îţi poate permite să preiei în asigurare și membrii familiei.

La rândul lor, companiile care oferă polițe de sănătate pentru angajați beneficiază, începând cu data de 1 ianuarie 2016, de anumite facilități fiscale. Mai mult, facilitatea fiscală a fost extinsă și pentru primele plătite individual, nu doar pentru cele susținute de angajator.

Unul dintre cele mai întâlnite beneficii de protecţie financiară acordat de angajatorii români este reprezentat de asigurările private de sănătate, arată datele Mercer Marsh Benefits. Programele de beneficii medicale asigură angajaţilor protecţia financiară pentru costurile cu serviciile medicale preluând din presiunea financiară.

De altfel, asigurarea de sănătate este unul dintre cele mai dorite beneficii de către angajaţi. Conform unui studiu desfăşurat în 2018, 5 din 10 angajaţi declară că s-ar simţi motivaţi la locul de muncă dacă ar primi ca beneficiu un astfel de produs.

În România, peste 350.000 de angajaţi sunt acoperiţi de o asigurare privată de sănătate oferită de angajatorul lor, conform datelor MERCER MARSH Benefits România.

  1. O dată pe an, fă-ţi un set complet de analize.
  1. Fă mişcare. Mergi pe jos cel puţin o jumătate de oră în fiecare zi.
  1. Hidratează-te. Consumă minim 2 litri de lichide pe zi.
  1. Consumă fructe şi legume crude în fiecare zi.
  1. Odihneşte-te. Încearcă să dormi 7-8 ore în fiecare noapte.
  1. Mănâncă sănătos. Încearcă să reduci pe cât posibil mâncarea de tip fast food sau pre-procesată şi alege alimente cât mai naturale sau pregătite în casă.
  1. Petrece cât mai mult timp în aer liber şi în lumină naturală.
  1. Menţine-ţi creierul activ. Antrenează-te mental cu activităţi care îţi provoacă gândirea logică, dar şi imaginaţia.
  1. Fii informat. Citeşte etichetele produselor alimentare pe care le cumperi, ca să ştii ce mănânci.
  1. Nu te autodiagnostica prin internet. Dacă ai probleme de sănătate, consultă un medic.
  1. Fă sport. Cel puţin de două ori pe săptămână încearcă o activitate fizică intensă minim 30 de minute (aerobic, alergat, exerciţii de forţă).
  1. Gândeşte pozitiv. Încearcă să îţi menţii o atitudine optimistă în fiecare zi. Zâmbeşte mai mult.
  1. Redu consumul de cafea, alcool și băuturi carbogazoase.
  1. Redu consumul de sare, zahăr şi grăsimi.

Descarca brosura

Descarca kitul social media

Vorbeşte cu Inimilă!  Află mai multe despre asigurările de sănătate sau primeşte o provocare!

Cu sprijinul

Unsar25ani
UNSICAR logo
Logo PRBAR

Parteneri

euroins-170x74[1]
aegon
signaliduna2
destine_broker
inter_broker_120
asigest
RENOMIA_SRBA-150x50[1]
daw_broker150
globasig_120
otto_broker_150

O campanie realizata de

appa_120