Contact

Nume (obligatoriu)

Email (obligatoriu)

Subiect

Mesaj

Conceput, dezvoltat și administrat de Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA), www.totuldespreasigurari.ro este un site din România dedicat protecției consumatorului de asigurări. Parte a celei mai mari campanii naționale de informare și educare în domeniul asigurărilor, proiectul demarat în 2009 a avut, de la bun început, un obiectiv dublu: protecția consumatorului de asigurări și, implicit, creșterea calității serviciilor oferite de companiile de asigurare și de brokeraj.

Cum poți ajunge să știi Totul despre Asigurări? În primul rând, trebuie să fii corect informat cu privire la drepturile și obligațiile pe care le ai în calitate de consumator de servicii de asigurări. Apoi, trebuie să cunoști pașii legali pe care trebuie să îi urmezi, în cazul în care consideri că ești nedreptățit. Noi suntem alături de tine și îți punem la dispoziție cunoștințele unor profesioniști în domeniul asigurărilor. Aici, întrebările care te frământă ar putea găsi răspunsurile care să te liniștească.

Informațiile pe care ți le furnizăm, atunci când îți spunem Totul despre Asigurări, sunt preluate atât din legislația în vigoare, cât și din practica de zi cu zi. Cu toate acestea, deși te ajută să privești altfel, aceste informații nu le pot înlocui pe cele oferite de un mediator sau de un avocat. Ele reprezintă strict interpretarea noastră asupra problematicii tratate. Prin urmare, informațiile pe care ți le oferim nu trebuie tratate ca recomandări, pentru că nu înlocuiesc consultanța juridică de specialitate.

Suntem convinși că demersul nostru, de a explica Totul despre Asigurări, va contribui la creșterea gradului de informare și educare a populației, în domeniul asigurărilor (și nu numai). Iar acest lucru înseamnă că implementarea cu succes a acestui proiect va susține atât protecția consumatorului, cât și creșterea calității serviciilor oferite de companiile de asigurare și de brokeraj. Pentru întrebări și/sau eventuale sugestii, nu ezita să ne contactezi la adresa executiv@appa-asigurari.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *