Blog

Viitorul e în mâinile tale! Asigură-ți locuința!

Achiziționarea unei locuințe reprezintă unul dintre cei mai importanți pași pe care fiecare dintre noi îi face, la un moment dat, în viață. Având în vedere nivelul salariului mediu net în România – sub 500 euro/lună -, cumpărarea unei locuințe presupune, în majoritatea cazurilor, un credit pe o perioadă îndelungată. Dacă nu ar apela la un credit bancar, un român care câștigă salariul mediu net ar trebui să își economisească leafa integral, în fiecare lună, timp de zece ani, pentru a putea să își cumpere o casă.

Locuința, vis împlinit sau vis spulberat

Investind resurse importante (bani, timp, energie, etc.) pentru a-și îndeplini visul, cei mai mulți dintre români fac aceeași greșeală: nu își asigură locuința. Fie nu conștientizează cât de mari sunt riscurile la care este expusă o locuință și, implicit, nu înțeleg cât de importantă este asigurarea locuinței, fie știu, dar, cu toate acestea, ignoră cu bună știință nu doar asigurarea facultativă a locuinței, ci și polița obligatorie PAD, încălcând astfel legea care reglementează asigurarea obligatorie a locuinței.

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), România are, în momentul de față, 8,92 de milioane de locuințe, însă, la finele lui septembrie 2017, doar 1.660.916 dintre acestea, potrivit PAID, erau asigurate, prin polița PAD, împotriva cutremurelor, inundațiilor și alunecărilor de teren, riscuri naturale specifice României. Ceea ce înseamnă că, în cazul producerii unui eveniment major, aproximativ 7,26 de milioane de români nu vor fi despăgubiți, pentru că nu și-au asigurat din timp locuințele.

Necazul nu vine niciodată singur, asigură-te

În medie, 12 localități din România sunt afectate în fiecare zi de inundații și, la fiecare două zile, are loc un cutremur, chiar dacă nu de intensitate care să ne sperie. Dar riscurile acoperite de polița PAD nu sunt singurele care amenință locuințele românilor. Potrivit statisticilor, 18 case sunt mistuite în fiecare zi de flăcări, în vreme ce alte 69 cad pradă hoților. Lista riscurilor la care o locuință este expusă zilnic poate continua la nesfârșit, cert este, însă, că românii neglijează orice amenințare care le poate distruge parțial sau complet locuințele.

Imposibil de prevăzut, riscurile majore sunt tratate, de cele mai multe ori, superficial, pentru că românul e atât de sigur că lui nu i se poate întâmpla nimic rău, încât ignoră și recomandările oferite de Poliție și Pompieri. Încuie ușa doar noaptea, postează fotografii din vacanță pe rețelele sociale, nu scoate nimic din priză când pleacă de acasă, improvizează constant la instalațiile electrice și/sau sanitare, etc. Apoi, se miră că necazul nu îl ocolește, așa cum credea. Și, mai mult, că necazul nu vine niciodată singur.

Investește în siguranța casei tale și dormi liniștit

Când te joci cu focul – și la propriu, și la figurat -, nu-ți mai arde să mai faci haz de necaz. Poate n-ai fi făcut haz de necaz nici dacă ți-ai fi asigurat locuința, dar, cu siguranță, ai fi fost mai liniștit. Asigurarea obligatorie a locuinței te-ar fi protejat de cutremure, inundații și alunecări de teren, în vreme ce polița facultativă te-ar fi protejat de incendiu, trăsnet, explozie și, în funcție de extinderi, de orice alte riscuri pe care le-ai luat în calcul la încheierea poliței: furturi, vandalism, distrugeri provocate de animale, etc.

Asigurarea locuinței presupune eforturi financiare minime – 10 sau 20 de euro/an pentru asigurarea obligatorie și, respectiv, 60 de euro/an pentru o poliță facultativă. Practic, cele două asigurări care ți-ar proteja complet locuința costă 6-7 euro/lună, în funcție de tipul locuinței și riscurile acoperite de poliță. De ce n-ai investi 6-7 euro/lună pentru siguranța casei tale? Pentru că îi poți “cheltui” pe altceva?! Dacă siguranța locuinței nu e pe lista ta de priorități, cum poți dormi liniștit?!

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *